duminică, iunie 15, 2025
spot_img
AcasăComunitateFICTION FIESTA, o lecție despre cum cultura poate educa, mișca și apropia...

FICTION FIESTA, o lecție despre cum cultura poate educa, mișca și apropia oameni

  • Sute de elevi de la 10 licee din județul Constanța au participat cu entuziasm la reprezentațiile susținute în cadrul proiectului „FICTION FIESTA”, derulat de Asociația pentru Cultură, Creație și Educație Global Art, în perioada 19 – 30 mai 2025.

Într-un format original – o petrecere literară – 10 personaje memorabile s-au desprins din filele cărților și au venit în fața elevilor cu un monolog scurt și expresiv, ce a surprins esența operelor și temele centrale, precum iubirea, identitatea, moralitatea, alegerile și libertatea individuală.

Cele 10 personaje care au adus literatura română și arta dramatică mai aproape de elevii de liceu au fost:

  1. Vitoria Lipan (Baltagul de Mihail Sadoveanu)
  2. Ion (Ion de Liviu Rebreanu)
  3. Ana (Ion de Liviu Rebreanu)
  4. Ștefan Gheorghidiu (Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război de Camil Petrescu)
  5. Emilia Răchitaru (Patul lui Procust de Camil Petrescu)
  6. Otilia Mărculescu (Enigma Otiliei de George Călinescu)
  7. Maitreyi (Maitreyi de Mircea Eliade)
  8. Ilie Moromete (Moromeții de Marin Preda)
  9. Victor Petrini (Cel mai iubit dintre pământeni de Marin Preda)
  10. Zoe Trahanache (O scrisoare pierdută de I. L. Caragiale)

Proiectul s-a adresat liceelor din județul Constanța aflate în localități cu acces redus la resurse educative suplimentare, precum Hârșova, Castelu, Topraisar, Murfatlar, Ovidiu, Cumpăna, Negru Vodă, Eforie Sud, Nicolae Bălcescu, Poarta Albă.

Ficțiunea a devenit dialog și oglindă, dând elevilor ocazia de a privi literatura și cu inima, nu doar cu ochii și cu mintea. Cele 10 spectacole-atelier au transformat literatura într-o experiență vie, interactivă și plină de energie. Elevii au fost provocați să se implice, să joace un rol, să își justifice alegerile, iar la final, au făcut poze și au luat autografe de la personajele preferate. Au devenit mai empatici, mai sensibili, mai atenți la lumea din jurul lor.

„Fiction Fiesta a însemnat o întâlnire autentică între artă, educație și comunitate. Ne-au impresionat deschiderea, energia și entuziasmul cu care am fost primiți în fiecare liceu. Sutele de elevi care au participat la atelierele noastre au dovedit că literatura poate deveni o experiență vie, dinamică și relevantă pentru tineri, atunci când este adusă aproape de ei, cu respect și creativitate. Am primit un feedback minunat – elevii au fost curioși, implicați, dornici să interacționeze, iar profesorii și reprezentanții liceelor au dat dovadă de grijă, susținere și bucurie autentică pentru fiecare moment petrecut împreună.

Le mulțumesc din inimă actorilor implicați în proiect pentru profesionalism, seriozitate și implicare reală. Fiecare dintre ei a contribuit esențial la reușita acestui demers. Multumesc întregii echipe din spatele proiectului, care au făcut posibilă această călătorie artistică și educațională.

Fiction Fiesta și-a atins pe deplin obiectivele propuse: apropierea elevilor de literatură printr-un format viu, creativ și participativ, care să lase urme nu doar în minte, ci și în suflet. A fost o lecție despre cum cultura poate educa, mișca și apropia oameni. Și pentru asta, sunt profund recunoscătoare, a declarat Luiza Martinescu, manager de proiect.

Partener al proiectului: Inspectoratul Școlar Județean Constanța.

Proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.