Alb-albaștrii trebuie să rămână concentrați, chiar dacă sunt mari favoriți la victorie în fața nou promovatei în Superligă
Neînvinsă în primele trei runde din noul sezon al Superligii, Farul Constanța are șanse mari să-și continue parcursul pozitiv din acest debut de campionat. Alb-albaștrii sunt mari favoriți la victorie în duelul cu Metaloglobus București, programat vineri, de la ora 19.00, pe stadionul central al bazei sportive a Academiei Hagi de la Ovidiu, în etapa a 4-a. Calculele hârtiei pot fi însă periculoase, iar antrenorul Ianis Zicu le-a transmis elevilor săi că trebuie să trateze întâlnirea cu seriozitate, chiar dacă vor avea în față un adversar mult mai slab cotat. Tehnicianul în vârstă de 41 îi cunoaște foarte bine pe bucureșteni, pe care i-a antrenat în sezonul trecut, obținând o performanță spectaculoasă și total neașteptată, promovarea în prima ligă. Metaloglobus a produs deja o surpriză și au bifat un egal pe terenul celor de la FC Hermannstadt, revenind după ce fuseseră conduși la o diferență de două goluri.
Astfel, întâlnirea reprezintă și un examen de maturitate pentru Farul, mai ales că în formula gândită de Ianis Zici se regăsesc mulți jucători tineri. Un succes ar așeza formația din orașul de la malul mării pe drumul bun în lupta pentru un loc în play-off, mai ales din punct de vedere al încrederii. Cu 10 puncte în primele patru etape, alb-albaștrii și-ar păstra locul pe podiumul clasamentului și ar privi altfel către următoarele partide, când vor da piept cu adversari mai puternici.
Din păcate, în ciuda faptului că mizează în special pe ofensivă, Ianis Zicu nu are prea multe variante în atac. Adus în această vară, Jakub Vojtus s-a accidentat și va lipsi câteva săptămâni. Astfel, greul cade pe umerii lui Alexandru Ișfan, venit și el în pauza competițională, care a fost decisiv în ultimele două jocuri, și ai lui Ionuț Cojocaru, intrat doar din postura de rezervă în primele runde.










