Fundașul Gabriel Buta, în vârstă de 23 de ani, va juca în liga secundă până la finalul actualului sezon
După Nicolas Popescu, trimis la Steaua București, și Fabinho, direcționat spre Concordia Chiajna, Farul Constanța a mai împrumutat un jucător în Liga a 2-a. Fundașul Gabriel Buta va evolua până la finalul actualului sezon la CSM Slatina, fiind la a treia experiență de acest gen, după ce a mai jucat la Unirea Dej și FCU Craiova. Jucătorul în vârstă de 23 de ani a crescut la Academia Hagi și a debutat în prima ligă pentru alb-albaștri pe 26 aprilie 2021, într-o partidă cu FC Voluntari. De atunci, a strâns 21 prezențe în toate competițiile pentru formația constănțeană, trecându-și în cont un gol, dar nu a fost folosit niciun minut în actualul sezon.
Altfel, echipa pregătită de Ianis Zicu a aflat programul exact pentru următoarele două etape din Superligă, în care va evolua de fiecare dată în deplasare. Alb-albaștrii vor juca duminică, de la ora 18.00, în fieful liderului Universitatea Craiova, în etapa a 9-a, apoi vor întâlni luni, 22 septembrie, de la ora 21.00, pe Dinamo București, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a 10-a.
Sursă foto: Farul Constanța










