Sportiva de la CSM Constanța a fost singura reprezentantă a României în concursul feminin de la competiția din Suedia
Plecată la Campionatele Mondiale de juniori, găzduit de Suedia, la Helsingborg, cu speranța de a cuceri cel puțin o medalie, Bianca Mei-Roșu a fost eliminată în faza optimilor în toate cele trei probe în care a luat startul. Sportiva de la CSM Constanța a intrat în concursul individual feminin în „șaisprezecimi”, unde a învins-o pe Branna Burgos (Puerto Rico), cu 4-1 (8-11, 11-2, 11-5, 11-3, 11-8). A ratat însă calificarea în sferturi, în urma înfrângerii suferite în duelul cu Cheng Pusyuan (Taipei), cu 1-4 (3-11, 9-11, 11-7, 9-11, 4-11).
La dublu feminin, campioana europeană a făcut pereche cu Hana Goda (Egipt), cele două cedând în fața dublului japonez format din Rin Mende și Mao Takamori, cu 1-3 (8-11, 5-11, 11-8, 9-11). În concursul de dublu mixt eleva antrenoarei Anamaria Sebe a jucat împreună cu Tiago Abiodun (Portugalia), iar în „șaisprezecimi” a învins, cu 3-0 (11-9, 11-7, 13-11), cuplul francez alcătuit din Leana Hochart și Nathan Lam. Cei doi au pierdut însă în optimi în fața reprezentanților Chinei, Huang Youzheng și Zong Geman (China), cu 2-3 (12-10, 7-11, 4-11, 11-8, 6-11).