marți, noiembrie 29, 2022
spot_img
Acasăionutcoman.roDeschidereMohammad Murad: „Nu vom mai plăti taxa de promovare!”

Mohammad Murad: „Nu vom mai plăti taxa de promovare!”

Menită să ridice nivelul de dezvoltare şi promovare, legea privind activitatea Organizaţiilor de Management al Destinaţiei riscă să arunce în aer turismului românesc, declanşând un adevărat război între investitori şi Guvernul României. Şedinţa Comisiei de Industrii şi Servicii din cadrul Parlamentului României, desfăşurată marţi, în cadrul căreia urmau să se pună la punct ultimele detalii, s-a transformat într-o surpriză neplăcută, reprezentaţii Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc acuzând Ministerul Turismului că a venit cu noi amendamente, nediscutate în prealabil. Revoltaţi de aceste schimbări, au organizat o conferinţă de presă, în care au ameninţat cu cererea de demitere a ministrului Bogdan Trif şi cu acţionarea în judecată a statutului.

„Aşteptam să se legifereze normele, care au fost în dezbatere publică şi erau deja stabilite. În timpul dezbaterii, pe lângă amendamentele depuse în termenul legal, a apărut o altă anexă cu alte amendamente pe care nu le cunoşteam, deşi trecuse termenul. Surpriză, totală! În loc de asociere între autorităţile locale şi organizaţii patronale, ultimele au fost schimbate cu asociaţii, care se pot face rapid şi de către oricine. Aceste organizaţii reprezintă angajatorii şi investitorii din turism, dar au fost date la o parte, ca să poate intra cine trebuie, tot felul de asociaţii. Totodată, în proiectul aprobat anul trecut erau implicate toate entităţile cu interes în turism, care aveau drept de vot consultativ în funcţie de specialitate pe care o reprezentau. Dreptul de veto în a cheltui banii, conform unui proiect şi unui buget, nu doar pe promovare, ci şi pe dezvoltare, revenea autorităţilor locale şi organizaţiilor patronale. Dacă schimbi asta şi bagi tot felul de asociaţii, s-a terminat. Ne îngrijorează şi discuţiile despre greutatea votului, Dacă tu spui că autoritatea locală nu mai este un partener egal, ci de fapt decide, indiferent de ceea ce spun organizaţiile patronale, care mai este rolul nostru? De fraieri care stau pe margine şi doar plătesc? 27 de ani de neputinţă şi schimbări politice au distrus toate staţiunile. De la cele de pe Litoral la cele montane şi balneoclimaterice. Au determinat construcţii haotice, lipsă de viziune urbanistică, autorizaţii date cu dedicaţie şi, mai nou, bani cheltuiţi aiurea din această taxă de promovare”, a avertizat Anca Nedea, directorul executiv al Organizaţiei Patronale Mamaia – Constanţa.

 

„Parcă suntem într-un regim comunist!”

 

Şi mai acid a fost preşedintele Mohammad Murad, preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc, care a anunţat că investitorii din turism vor refuza să mai achite taxa de promovare, chiar dacă va exista o lege în acest sens. „Noi am încercat mereu şi am avut uşile deschise pentru un dialog constructiv, ţinând cont că suntem mult în urma celorlalte ţări concurente din turism. Am luptat ani de zile pentru această lege, care priveşte OMD-urile, astfel încât să facem promovare într-un mod foarte bine gândit pentru fiecare staţiune. Patronatele, hoteluri, restaurantele, toţi agenţii economici plătesc o taxă, iar, împreună cu primăriile, organizăm aceste OMD-uri, care nu fac altceva decît să pună la punct toate proiectele de promovare, astfel încât această taxă să aibă rezultate. Din experienţa ultimelor 27 de ani, vă spun că până acum nu am avut niciun rezultat. Şi nu vorbesc doar despre Litoral, ci despre întreaga ţară. Am avut zeci de întâlniri cu fostul ministru al Turismului şi am ajuns la o formulă cât se poate de bună, încât, în această comisie, noi, patronatele să avem jumătate din voturi, iar autorităţile locale cealaltă jumătate. Aşa cum ne-am obişnuit în România, fiecare ministru şterge tot atunci când vine în funcţie şi comentează ce a făcut cel dinaintea lui. Aş fi înţeles dacă ar fi fost de altă culoare politică. Dar sunt din acelaşi partid şi nu este normal să plecăm din nou de la zero şi să pierdem timpul. Ne-am trezit că noul ministru a schimbat tot jocul. A blocat legea ca să dea 51 la sută din voturi către primar şi autorităţile locale. Adică noi plătim taxa şi ne trezim că primarul decide. Eu nu acuz pe nimeni, că se fură, dar nu se cheltuie banii eficient. Am muncit mai mult de doi ani şi ne trezim că facem altfel. Dacă mâine pleacă ministru şi vine altcineva, ce facem? Noi am investit şi dorim să avem un parteneriat corect cu statul şi primăriile. Nu au înţeles în 27 de ani că nu se poate fără mediul privat. Nu este normal ca să-şi facă imagine şi să se afle într-o campanie electorală continuă pe banii noştri. Este inacceptabil, suntem într-o situaţie grea, de parcă suntem din nou într-un regim politic comunist. Totul merge către stat, ni s-a spus că atunci cînd ajung la autorităţile locale, devin bani publici. Suntem total împotriva acestei iniţiative, mai ales că nici nu am fost consultaţi. Domnul ministru a ales să discute cu cei care spun <Da> pe linie. Plătim taxa, iar primarul decide ce face cu banii. Noi ce rol mai avem? I-am dat un avans de încredere pentru 6 luni, dar nu este normal să fim invitaţi doar să ascultăm. Eu nu sunt un subaltern. Cum vi se pare că ni se dau lecţii de turism? Domnul ministru nu are nicio experienţă în turism”, a declarat acesta, dând un exemplu şi despre felul în care se cheltuiau în anii trecuţi banii proveniţi din taxa de promovare: „Am intrat într-un posesia unui contract, conform căruia se plăteau 360.000 de euro pe trei prezentări de modă. Dacă facem un calcul, este vorba de banii pentru 10.000 de pensionari. Vi se pare normal să arunci cu aceşti bani plătiţi de noi?”.

 

„Să ne închidă hotelurile!”

 

Mai mult, preşedintele FTPR, dar şi Nicolae Bucovală, vicepreşedintele Organizaţiei Patronale Mamaia – Constanţa, au avertizat că vor refuza orice colaborare cu Ministerul Turismului, dacă legea nu va fi adoptată în forma stabilită după un an de discuţii. „Dacă nu rămâne aşa cum am discutat, vom da ministerul în judecată, chiar şi la Curtea Constituţională, şi nu vom plăti acea taxă, indiferent de situaţie. Să ne închidă hotelurile! Am văzut acum că guvernul este mult mai atent la sindicate, la cei care ţipă mai mult, mediul privat nici nu există. Nu este normal într-o economie liberă! Dacă în fruntea ministerului nu este cineva care să se priceapă la turism, vom bate pasul pe loc. Momentan, nu cerem demisia ministrului, dar, dacă nu va înţelege că trebuie să colaborăm, o vom solicita!”, a spus Mohammad Murad. „Dacă acest ministru, care nu vrea să se vadă cu noi, nu lasă legea şi normele de aplicare în forma analizată, judecată şi stabilită, pentru care s-a lucrat timp de un an, ne retragem din orice organizaţie. Ne vedem de treaba noastră, nu au decât să lucreze cu cine vor, dar să nu uite că banii vin de la patronate. Nu am cerut pomană, ne chinuim să dăm salariile şi suntem trataţi cu vizite fulger pe Litoral şi ameninţări. Nu am mai avut de multă vreme un ministru în aşa hal! Nu putem lucra aşa!”

 

„Blochez investiţia de 10 milioane de euro!”

 

O altă nemulţumire este legată de felul în care sunt atribuite plajele de pe întreg Litoralul românesc. „Ne dorim ca licitaţia să aibă loc în martie sau cel târziu în aprilie, nu cum se întâmplă acum, la jumătatea lunii mai. Caietul de sarcini ar trebui schimbat, pentru că nu s-a ţinut cont de punctaj. Pentru o vilă cu 10 locuri se dau 25 de puncte, iar pentru un hotel cu 200 de locuri doar 35 de puncte. Contează doar banii, cine vine cu un preţ mai bun, ia plaja. Şi nu mi se pare anormal ca o firmă să obţină peste 10 plaje”, a spus Nicolae Bucovală. „Eu bag 10 milioane de euro într-un hotel la Olimp şi nu voi da încă 100.000 de euro ca să iau plaja din dreptul acestuia. Dacă nu voi lua plaja, voi fi nevoit să blochez investiţia”, a anunţat Mohammad Murad. „Atât timp cât se va permite asocierea între unul care vinde cai verzi pe pereţi şi un hotelaş pentru a participa la licitaţii, nu ne vom putea dezvolta”, a completat Anca Nedea.

Tot în cadrul conferinţei, a fost semnat un protocol de colaborare între Organizaţia Patronală Mamaia-Constanţa şi Inspectoratul Şcolar Judeţean, reprezentat de inspectorul general Gabriela Bucovală. Conform acestei înţelegeri, managerii din tot ceea ce înseamnă agenţi economici din industria ospitalieră de pe Litoral vor merge în liceea şi şcoli de specialitate şi vor discuta despre meseriile din turism. Campania, intitulată „Voi sunteţi viitorul nostru!”, are drept scop deyvoltarea procesului de învăţământ pentru a oferi personal calificat turismului românesc.

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECENTE

CS Medgidia, de la egal la egal cu liderul

0
Handbaliștii antrenați de Adrian Georgescu și Ionuț Deli-Iorga au fost aproape de victorie în derby-ul cu CSM Alexandria Aflați pe locul 2 în clasamentul Seriei...

Salbă de medalii pentru gimnastele constănțene

0
Junioarele de la CS Farul, CSM Constanța și CSS 1 Constanța au dominat Campionatele Naționale de la Bacău Noua stea a gimnasticii românești, Sabrina Voinea...

S-a făcut dreptate pentru CSM Constanța!

0
Arbitrii din derby-ul cu Dinamo București au fost suspendați trei etape de către Federația Română de Handbal Memoriul depus de către CSM Constanța împotriva arbitrajului,...

Victorie entuziasmantă pentru CSM Constanța

0
Voleibaliștii antrenați de Răzvan Parpală și Florin Voinea au obținut un succes important la Baia Mare După un start de campionat dificil, în care au...

CS Peștera se distanțează în fruntea Seriei Nord a Ligii a V-a

0
Etapa a 13-a a Ligii a V-a, disputată duminică, a adus victorii pentru liderele celor trei serii. CS Eforie, Sport Prim Oltina și CS...

Cernavodă încheie turul Ligii a IV-a cu punctaj maxim

0
Sparta Techirghiol și CS Medgidia completează podiumul la finalul primei jumătăți a campionatului Cu un parcurs senzațional în Cupa României, unde a fost la un...