miercuri, aprilie 30, 2025
spot_img
AcasăPonturi de vacanțăReportajePatru zile de spectacol la Dapyx 2018

Patru zile de spectacol la Dapyx 2018

Organizată de Primăria Municipiului Medgidia, în perioada 27 – 30 aprilie 2018, pe stadionul ”Iftimie Ilisei”,  width=a doua ediţie a Festivalului Internaţional de Jocuri şi Reconstituiri Istorice ”Dapyx”, singurul festival de reconstituiri istorice din România care acoperă momente din trei perioade istorice: Antichitate, Evul Mediu, perioada Modernă – Contemporană. Desfăşurat sub sloganul „La Medgidia eroii nu mor niciodată!” evenimentul a reunit peste 400 de participanţi din partea asociaţiilor invitate, transformând Festivalul de Jocuri şi Reconstituiri Istorice – DAPYX, în cel mai mare festival de gen din Estul Europei şi reconfirmând avengura unui eveniment care a primit recunoaşterea valorii culturale chiar din partea instituţiilor europene, prin acordarea unei finanţări ce acoperă costurile următoarelor două ediţii.
Invitaţi speciali şi participare numeroasă
Pe parcursul manifestării au avut loc demonstraţii de luptă, ateliere tematice de ceramică, pielărie, fierărie, ţesătorie, gastronomie, lupte cu gladiatori, antrenamente demonstrative, reconstituiri de bătălii istorice susţinute de reenactorii prezenţi în taberele antice, medievale şi ale soldaților participanţi la Primul Război Mondial. În premieră, în cadrul festivalului au fost introduse activităţi cu efecte educaţionale: Librăria de Istorie – care a propus, cu mare succces, o serie de cărţi ale scriitorilor Ovidiu Dunăreanu şi Cristian Cealera, ultimul fiind prezent în fiecare zi la librărie pentru a lua contact cu toate curiozităţile publicului, concursul de cunoştinţe istorice dedicat părinţilor, dar având drept câştigători… copiii, 40 de elevi urmând să câştige o excursie la Mausoleul de la Mărăşeşti.
O altă premieră înregistrată la DAPYX 2018 a fost invitaţia adresată unor personalităţi locale din domeniul Istoriei şi Educaţiei de a deveni parte a boardului festivalului, între aceștia fiind şi doi dintre cei mai inimoşi istorici dobrogeni, Costin Scurtu, directorul Muzeului Militar Naţional Regele Ferdinand I Filiala Constanţa şi Sorin Colesniuc, directorul Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa. width=
Deschiderea festivalului a fost făcută, ca şi la prima ediţie, cu o paradă impresionantă, desfăşurată pe principalele artere ale municipiului, la care au participat membrii tuturor asociaţiilor prezente: Asociaţia Culturală Tomis Constanţa, Asociaţia Amicii Muzeului Zalău, Asociaţia Castrum Novis Sibiu, Asociaţia Mos Maiorum Ulpiae Serdicae Bulgaria, Asociaţia DVX Anticae Bulgaria, Asociaţia Ordinul Cavalerilor de Mediaş, Grupul de Reconstituire Istorică Terra Ultrasilvana Braşov, Asociaţia Tradiţia Militară Bucureşti, Asociaţia Deutsches Freikorps Bucureşti, Societatea Cultural Artistică de Tineret Concret Bucureşti, SC Antares Corporasion SRL, Asociaţia Enciclopedia Dacică, Asociaţia Tradiţii Ostăşeşti, Asociaţia Culturală Omnis Barbaria, Folklorni Ansambl Valiko Kolo, Asociaţia Novi Sad Serbia, Asociaţia Vivat Tomis, Cercetaşii Marini Constanţa, Asociaţia Cultural Artistică Vulturii Carpaţilor, Uniunea Democrată a Turco Tătarilor Musulmani din Romania, cărora li s-a alăturat şi un grup de militari din Garnizoana Medgidia. O surpriză plăcută pentru asistenţa numeroasă care a întâmpinat şi urmărit parada a fost alăturarea de reenactori a reprezentanţilor grupurilor de dansuri populare din Medgidia şi a sportivilor mici ai CSM Medgidia. Ca și la ediţia precedentă, pe jumătate din traseu, parada a avut în frunte fanfara Forţelor Navale, condusă de colonelul Cornel Ignat.
Istorie, muzică şi artificii 
Pe parcursul evenimentului, publicul de toate vârstele s-a bucurat de un adevărat regal de prezentări ale istoriei, pe gazon fiind reconstituite mai multe bătălii importante, între care şi Ultima luptă a lui Dapyx şi Lupta lui Vlad Ţepeş împotriva otomanilor la Giurgiu.
Serile acestui eveniment major pentru municipiul Medgidia au stat sub semnul muzicii de calitate, prin prezenţa trupelor şi artiştilor consacraţi precum: Spitalul de Urgenţă, Vunk, Compact, Nicolae Botgros şi Orchestra „Lăutarii” din Chişinău împreună cu invitaţii lor, Loredana, Holograf, Andra şi Smiley. width=
Bineînţeles, nu putea lipsi Marea Bătălie cu Perne aşteptată cu nerăbdare de foarte mulţi din spectatorii prezenţi în tribunele stadionului Iftimie Ilisei, care pur şi simplu au năvălit peste sacii cu perne şi au pornit la luptă pe toată întinderea gazonului, sub îndrumările prezentatorului ultimei seri,  Daniel Buzdugan.
Festivalul s-a încheiat cu un spectaculos foc de artificii, construit pe un fond muzical special, care a îndreptat privirile zecilor de mii de spectatori spre cer, timp de minute în şir.
Finanţare europeană
Festivalul de Jocuri şi Reconstituiri Istorice DAPYX a primit recunoaşterea valorii sale educaţionale şi culturale de înalt nivel chiar de la organismele europene, care au apreciat întreaga desfăşurare a primei ediţii şi au decis finanţarea a două ediţii ale festivalului, în cadrul proiectului „Culture Eternity” pe care municipalitatea din Medgidia îl desfăşoară în parteneriat cu municipalitatea din Elena (Bulgaria). Aprecierea de care proiectul s-a bucurat este subliniată de punctajul excelent obţinut de proiect, acesta fiind cotat al 6-lea din 57 de proiecte depuse în vederea finanţării. Proiectul „Culture Eternity”, finanţat prin Romania – Bulgaria Cross – Border Cooperation Operational Programme are ca obiectiv principal conservarea patrimoniului cultural şi îmbunătăţirea utilizării durabile a resurselor culturale între cele două ţări partenere. Principalele activităţi care se vor derula în cadrul proiectului sunt: organizarea a două tabere de pictură în primii doi ani de implementare, organizarea a 12 ateliere de artă cu diverse tematici (pictură pe apă, decupaj și pictură pe lemn, pe ceramică și carton), precum şi desfăşurarea a două ediţii ale Festivalului de Jocuri şi Reconstituiri Istorice DAPYX. Valoarea proiectului ,,Culture Eternity”, stabilită prin bugetul de finanţare este de 2.066.301,88 lei cu T.V.A.
RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.