Mărturisesc că primele mele informații despre Bologna au fost echipa de fotbal din oraș și faptul că aici s-a înființat prima universitate din lume. Mai târziu, când am dat startul excursiilor în Italia, Bologna s-a transformat, alături de Milano, într-un punct de plecare. Asta pentru că multe companii low-cost operează din București spre această destinație, iar prețurile sunt sublime. De exemplu, prima călătorie m-a costat doar 13 euro dus-întors. Ofertă specială de la Ryanair, de care am profitat fără să stau prea mult pe gânduri. Am plecat de la Bologna imediat, să cutreier Peninsula, dar mi-am rezervat o zi, la întoarcere, pe care să o petrec în oraș, mai ales că am avut norocul să prind și amicalul pe care naționala României l-a jucat aici în urmă cu patru ani cu squadra azzurra.
Ultima parte a drumului către Bologna a însemnat o scurtă călătorie cu trenul de la Parma. Clasa întâi, doar 9 euro, cu trei persoane într-un vagon imens. Pe la jumătatea distanței, am observat un du-te vino pe ușa din celălalt capăt al vagonului. Multe lume care-și făcea poze cu cu un tip grizonat și pleca cu zâmbetul pe buze. Curiozitatea m-a împins să descopăr cu ce vedetă împărțeam această scurtă călătorie. Și nu mică mi-a fost mirarea când l-am descoperit pe Giovanni Trapattoni, unul dintre cei mai mari antrenori din lume. 
Jovial, seniorul a acceptat să facem o poză, ba chiar mi-a sugerat că ar fi mai nimerit un selfie. Eu am ridicat ștacheta și am obținut un scurt interviu pentru publicația la care lucram, chiar dacă eram în vacanță. A acceptat cu zâmbetul pe buze. Și aș spune că a fost cea mai neașteptată întâlnire transformată în muncă din plăcere, alături de episodul în care Mike Tyson a vizitat Constanța, în urmă cu vreo două decenii, și am avut norocul să-l intervievez. În rest, prima vizită la Bologna a însemnat câteva ore petrecute în mijlocul orașului, pe o ploaie mocănească însoțită de un vânt rece de noiembrie, o scurtă plimbare și o vizită la Catedrala San Pietro, plus o seară petrecută pe stadion. Prea puțin pentru un oraș care promitea mult mai mult. Așa că mi-am propus să revin și să-l explorez mai mult.
Ocazia s-a ivit în această vară, când am ales să fiu suporter pentru naționala de tineret a României la meciul din semifinala EURO 2019. Și Bologna m-a întâmpinat cu altă față, mult mai veselă și însorită. Ba chiar arzătoare, ținând cont că erau vreo 40 de grade. Poate de aceea, primul lucru care îmi vine în cap este cantitatea impresionantă de apă, bere și înghețată pe care am consumat-o ca să mă răcoresc. M-am cazat aproape de periferie, la o pensiune superbă, cu o grădină plină de flori, locul perfect pentru cafeaua de dimineață. Și doar 40 de euro camera dublă. Un drum de vreo 20 minute pe jos până în centru sau câteva minute cu autobuzul.
Două lucruri mi-au plăcut maxim în zilele petrecute la Bologna. Pe primul loc, de departe, atmosfera veselă, agitația tipic italiană, dublată de numărul mare de tineri, pentru că este până la urmă un oraș universitar. 
Dimineața, la bărulețul de cartier, lumea își lua micul dejun rapid, alături de un espresso scurt. Eu am profitat de moment și m-am relaxat de fiecare dată câte o jumătate de oră, citind liniștit Gazzettta dello Sport. Seara, terasele din centrul orașului erau arhipline. Un pahar de vin, socializare, telefoane lăsate pe masă, locul perfect să-și faci prieteni. Iar la întoarcerea spre pensiune, gelateria din cartier, unde am petrecut câteva momente alături de vecini, vorbind despre țările noastre și fotbal.
Al doilea lucru a fost provocarea oferită de Turnul Asinelli, aflat chiar în centrul orașului și care oferă o panoramă senzațională. Și pentru a cărui explorare plătești un bilet de doar 5 euro. Începută în urmă cu 900 de ani, construcția are 498 de trepte, măsoară 97,2 metri, iar pentru unul cu rău de înălțime ca mine, ascensiunea până în vârf a reprezentat o mare încercare. 
Am strâns din dinți, m-am concentrat pe un punct imaginar de pe pereți și am urcat respirând adânc. Probabil că expresia de pe față mea nu era una prea distractivă, din moment ce doi turiști germani m-au întrebat dacă mă simt bine, însă am vrut să-mi înving limitele. Și a meritat, pentru că priveliștea este superbă și vă sfătuiesc să nu ratați aventura dacă ajungeți în Bologna. Eu mă voi întoarce, cu siguranță, măcar ca punct de pornire către alte incursiuni în Italia.
